Ciclul cu patru faze

A ști ce se întâmplă cu corpul tău odată ce a început menstruația și de ce, poate avea un impact major asupra felului în care percepi menstruația.

Așa că să vedem datele. Menstruația ta are loc o dată pe lună. Menstruația apare de obicei între 11 și 14 ani, deși poate apărea și mai devreme, la opt sau nouă ani, iar unele fete încep să aibă menstruație de-abia de la 15 sau chiar 16 ani. Menstruația este modul corpului tău de a-ți spune că este suficient de matur pentru o sarcină. Dar nu te îngrijora, nu înseamnă că vrei sau trebuie să rămâi însărcinată, ci doar că poți.

Menstruația face parte dintr-un ciclu menstrual lunar, care poate dura între 21 și 35 de zile, media fiind de 28 de zile. Când începi să ai menstruație, poate dura o perioadă până când se definitivează frecvența. De fapt, la început poți constata că durata variază și că menstruațiile apar mai rar.

Ciclu uterin

Deci, ce este ciclul menstrual? Ei bine, mai întâi uterul dezvoltă o membrană mucoasă – mucoasa endometrială – în așteptarea primirii ovulului fecundat. Apoi are loc ovulația, când unul dinte ovare eliberează un ovul, care ajunge apoi prin una din trompele uterine către uter. Acest proces durează câteva zile. Dacă, în drumul său, ovulul întâlnește un spermatozoid, acesta poate fi fertilizat și poți rămâne însărcinată. Dacă acest ovul nu este fertilizat, corpul îl elimină, împreună cu endometrul și o cantitate de sânge, aceasta reprezentând menstruația. Sângerarea începe la aproximativ 14 zile după ovulație și durează în medie 3-5 zile, fluxul cel mai abundent fiind în primele două zile.

Apoi se reia întregul ciclu menstrual. Acesta se repetă de circa 400-450 de ori (da, chiar așa!) până la apariția menopauzei în jurul vârstei de 50 de ani, când menstruația încetează definitiv.

În zilele și săptămânile dinainte de începerea menstruației, este posibil să observi câteva modificări fizice și emoționale. Acestea sunt cunoscute ca SPM sau sindrom premenstrual (ca să îi dăm denumirea oficială). S-ar putea să resimți balonare și stare de greață; sânii se pot mări și este posibil să ai diaree. De asemenea, este posibil să te simți tristă, iritabilă sau sensibilă. Toate acestea sunt normale – neplăcute, dar normale.

Chiar înainte de începerea menstruației, precum și în timpul acesteia, este posibil să resimți crampe ușoare în partea inferioară a abdomenului. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de dureri menstruale și sunt cauzate în mare parte de contractarea uterului pentru a elimina mucoasa uterină. Din nou, este ceva complet normal – însă trebuie să consulți medicul dacă durerea este severă și de durată.

Asta e tot – menstruația poate fi o provocare. Dar menajează-te (înghețata ajută uneori) și ține minte că aceste dureri și stări de indispoziție vor trece cât de curând.

Continuă să te informezi

Descoperă mai multe