După cum probabil ai observat, pubertatea și schimbările emoționale merg mână în mână.

Este complet normal să simți că ești pe punctul de a izbucni în lacrimi, furioasă, anxioasă sau extaziată, apoi iritată – uneori toate acestea într-un interval de 10 minute. Caruselul emoțiilor tale din timpul pubertății te poate face să simți că îți pierzi mințile. Nu-ți face griji, nu o să se întâmple așa ceva. Și înțelegerea propriilor emoții în această perioadă problematică îți va asigura un sentiment al controlului.

Schimbările fizice prin care trece corpul tău în timpul pubertății, precum apariția menstruației și dezvoltarea unor forme mai feminine, sunt determinate de hormoni. Și deși acești hormoni sunt fără îndoială foarte deștepți, sunt și un pic deranjanți. Pentru că toți acești mesageri chimici care circulă prin corpul tău și își fac treaba au un impact emoțional ce poate părea copleșitor.

De exemplu, poți să te simți într-o dispoziție proastă sau tristă fără să știi de ce. Lucrurile care te făceau să zâmbești cu doar câteva luni în urmă par acum să aibă efectul invers. Câteodată te simți incredibil de fericită. Apoi te simți jenată de schimbările asupra corpului și aspectului tău și te răstești la familia și prietenii tăi pentru că vorbesc despre ele. Dar toate aceste schimbări de dispoziție sunt complet normale. Trebuie doar să ții minte că trebuie să te menajezi și să îți accepți aceste emoții mereu în schimbare.

Discutarea sentimentelor tale cu prietenii poate fi de ajutor, pentru că sunt mari șanse să treacă și ei prin același lucru. Este posibil ca familia ta să nu te înțeleagă la fel de bine, dar cel puțin dacă le spui cât de ciudat te simți te vor menaja într-o oarecare măsură. Și dacă vrei să fii singură o perioadă, în camera ta, cu muzica ta preferată, este în regulă – până când vei fi pregătită să vorbești cu cineva. Și îți oferim un sfat: evită discuțiile negative de pe rețelele de socializare când te simți vulnerabilă emoțional, deoarece îți pot înrăutăți dispoziția.

Cel mai important, nu te învinovăți dacă te comporți ciudat. Încearcă să reții că hormonii tăi sunt cei dificili. Te poate ajuta să știi că milioane de adolescente din toată lumea trec în acest moment prin perioada pubertății și se simt exact ca tine. Și că totul va trece. Nu te vei afla mereu în caruselul emoțiilor.